RuIZ DE TITLU
Tuesday, September 2, 2008 16:29Omul decisiv al ardelenilor a fost din nou atacantul argentinian Diego Ruiz
Cuminte pe teren propriu cu Steaua, echipa lui Porumboiu a săpat tranşee în Gruia, ridicând tensiunea meciului la cote apropiate de cele din Kosovo, acolo unde sârbii şi albanezii se iubesc ca şoarecele cu pisica.
În primele 45 de minute, clujenii au arătat pentru a „n“-a oară că nu ştiu să joace sub presiune. Remiza de marţi, din Ghencea, a părut că le-a făcut şi rău, nu numai bine, astfel încât oamenii lui Andone n-au găsit ac de cojocul unei defensive supraaglomerate, în componenţa căreia fostul fundaş Săndoi a pus cinci apărători, dar şi doi închizători. Cu toate acestea, pericolul a plutit mai mult în careul gazdelor, care au avut însă noroc la contraatacurile tăioase ale oaspeţilor, Cadu (7) şi Tony (11) rezolvând două faze în care în tribune s-a auzit până şi bâzâitul ţânţarilor. Şi totuşi, putea fi 1-0 dacă Trică (19) şi Ruiz (35) ar fi găsit cadrul porţii din poziţii favorabile.

